.

.

Nu e nimic interesant in drumul pe care-l fac de luni pana vineri de acasa, la studio.

Actiuni : deschid usa, o inchid de doua ori, apas butonul liftului, trag usa, o inchid, apas butonul, deschid usa, o inchid, deschid usa, o inchid, cobor scarile, imi trag gluga pe cap, merg.

Pe trotuar, rareori. Masinile musca din asfalt, iar eu sunt fortat sa-mi fac loc in spatiul ingust dintre barile de protectie si gard. Asa ca o iau de-a dreptul pe mijlocul strazii, intentionat neatent, asteptand samanta de scandal-vreun claxon nervos.

Actiuni: picior drept, picior stang, cand in fata unul, cand in fata celalalt, sa tot fie cateva sute pana in statia de 311, privesc caini de la distante apreciabile, pisici ascunse sub masini, daca o vad pe Ioana, n-o salut, nici n-am de ce, daca-l vad pe Panti il salut, trec strada Avrig, pot sa ma loveasca. Aici e momentul in care imi aprind o tigara, sa-mi ajunga pana in statie trei sferturi, un sfert pana vine masina. Ma uit in statia de 335, e multa lume ca de obicei, ma uit la florareasa din intersectie. Astept culoarea verde. Astept sa treaca masini pe culoarea verde, ca sa-I pot injura si sa le arat gesture obscene. Muie, adica, degetul mijlociu, sus.  Daca imi pare a interlop, ceva ma limitez la a-mi ridica degetul aratator in dreptul tamplei. Se traduce, sumar prin: ‘esti loco, frate?’ sau ‘bai, tampitule’. Sau, cand mi-e cu adevarat frica nu fac decat sa-mi indrept cateva degete inspre ochi, ceea ce-nseamna: ‘nu vezi?’ sau ‘esti chior’?; uneori, arat inspre culoarea verde a semaforului ceea ce, nu-i greu sa-ti dai seama, inseamna ‘e verde’, acompaniat de un strigat: ‘e verdeee beeeei’.

Ioana e, in cuvintele mele, fata cartierului. Daca ai vedea-o pe Ioana, ti-ai pune aceeasi intrebare pe care mi-am pus-o si eu prima oara:’E faaa-taaa?’.  Ioana are grija de majoritatea blocurilor de pe Aleea Zarandului: pune gunoiul in tomberoane, spala scarile, strange fierul vechi si cine mai stie cate…Cert e ca o vezi mai tot timpul orbitand, ducand, aducand, strigand, impingand, tragand, aducand, ducand. Ioana are parul scurt, ceea ce se traduce prin ‘practic’, e imbracata barbateste, ceea ce traduc prin ‘practic’. Cu ani in urma, mi-am dat seama ca e fata, cand incepusera sa-i creasca sanii, si prin bluzele mai mereu murdare incepusera sa iasa la iveala doua umflaturi.

Pe Panti il stiu de cand eram mic. El a ramas la fel de mic, dar cu aceeasi maturitate fortata pe care mi se parea c-o vad atunci. Maturitate e mult spus, sa zicem ca pentru varsta lui de atunci era baiat de cartier. Are aceeasi privire serioasa. Serioasa e gresit spus. Sa zicem ca pare ca sta ‘la gineala’ tot timpul, atunci si acum. Il vezi la colt de bloc, sau la colt de strada, sau in gang vorbind cu indivizi aparent suspecti, parca intotdeauna soptit, parca intotdeauna ascuns. Ne dam intotdeauna ‘Salut’, ba chiar ne dam si mana, cu o strangere ferma ce denota respect. Doncorleonica as zice. Ma simt partas la secretele cartierului, la fata lui ascunsa. Parca-mi zice: ‘Asa merg lucrurile pe-aici.’

Actiuni: ma urc in 311, nu compostez, ce sa compostez, ma asez langa un scaun ocupat, de cele mai multe ori persoana coboara la prima sau la a doua statie. Ma asez pe scaun, imi place sa stau jos, ma uit pe geam. Ma uit pe geam. Ma uit pe geam. Ma uit pe geam. Ma uit pe geam. Ma uit pe geam. Ma uit pe geam. Ma uit pe geam. Ma uit pe geam. Ma uit pe geam. Ma uit pe geam. Ma uit pe geam. Ma uit pe geam. Ma uit pe geam. Ma uit pe geam. Ma uit pe geam. Ma uit pe geam. Ma uit pe geam. Ma uit pe geam. Ma uit pe geam. Ma uit pe geam. Ma uit pe geam. Ma uit pe geam. Ma uit pe geam. Ma uit pe geam. Ma uit pe geam. Ma uit pe geam. Ma uit pe geam. Ma uit pe geam. Ma uit pe geam. Ma uit pe

Octombrie sindical

Cladirea Guvernului statea impasibila, rece si muta in bataia razelor de soare de Octombrie.

Pe bulevardul Iancu de Hunedoara cateva masini de jandarmerie blocau drumul ce margineste pasajul Victoria.  Blocurile faceau sa ricoseze sunetul eliberat de liderul sindical care, manat de manie si avant justitiar, arunca scarna verbala asupra prim-ministrului Boc si a gastii sale de jefuitori.

Cativa operatori isi potrivesc trepiedele. Fotografi jongleaza cu aparatele lor ultra-scumpe. Nimeni nu pare sa se grabeasca, totul e molcom, totul e calculat.  Totul e previzibil. Nu se prezinta vreun film nou sau vreo premiera.

Aceasta sedare este percutata continuu de vocea liderului sindical. In toata multimea care se rasfrange pana asupra gurilor de metrou, cei care rup toropeala mitingului sunt corporatistii in camasi albe sau roz, cu cravate albe sau roz, mereu grabiti, cu telefonul la ureche, sacoul aruncat pe cot si, razlet, tarand dupa ei genti diplomat. Ocolesc neglijent sutele de gura-casca, gura-casca si protestatari, protestatari si gura-casca sau gura-casca protestatari.

Vanzatoarea de flori de langa gura de metrou isi numara nestingherita bistarii.

Ma indrept catre scena metalica amenajata fix in rondul de la Piata Victoriei, in fata cladirii Guvernului, muta si rece. Pare parasita.

Scena este ocupata de aproape o duzina de persoane, printre care se numara si Vocea. Este Vocea celor aproape zece mii de protestatari veniti din toata tara, membrii celor mai importante sindicate. Au fluiere, portavoci, nelipsitele pancarte, veste imprimate cu numele sindicatului din care fac parte, si fete apatice.  E de-nteles, doar au strabatut drum lung. Stau si asculta hipnotizati discursul Vocii. Din cand in cand Vocea se schimba, ceea ce-i mai trezeste din amorteala si la indemnu-I, pornesc un vacarm de cateva secunde fluierand, batand la tobe sau pornind sirenele portavocilor. Pentru cateva secunde vacarmul se potoleste, lasand sa se auda sunetul greu al tramvaiului. Nedumerirea se descopera pe fetele lor, numai pana cand Vocea porneste din nou : ‘ Prea mult am suportat hotia. Prea mult am suportat umilinta. Vom reda mandria taranului roman, atat de mult asuprit de douazeci de ani incoace. Ei bine, vom lua cu asalt Bucurestiul, vom marsalui cu tractoarele, cu vacile cu boii pe strazi! Ei bine, domnilor guvernanti, asa nu se mai poate!’

Fluiere. Trompete.Goarne. Tobe. Exaltare.

Un grup de douazeci de politisti imbracati in uniforme gri se sprijina pe doua pancarte postate inspre scena.  Sunt transpirati si par a-ti cere un pahar cu apa. E de-nteles, soarele de Octombrie ii loveste frontal. La urma urmei, e greu sa fii politist. Una din pancartele pe care se sprijina indeamna guvernantii : ‘Veniti in strada in locul nostru!’

Trec mai departe, pana ajung aproape in fata scenei. Sunt in mijlocul unui grup de profesori. Par cei mai tristi oameni din toata adunarea. Dascali. Sunt dascali, nu profesori. Sunt cei ce ne-au invatat sa vorbim si sa scriem corect romaneste. Sunt cei ce ne-au invatat istoria patriei noastre. Sunt cei ce, la inceput de drum, ne-au ghidat pasii ca noi sa ajungem astazi ceea ce suntem.

‘Magarilor!’, striga unul dintre ei, ridicand portavocea in aer. Are barba alba si tocmai de-asta, mi se pare ca seamana un pic cu Balcescu. Sau cu Constantinescu. Sau cu Paunescu minus surplusul de grasime.

Vocea turuie in continuare cu si mai multa siguranta, cu si mai multa determinare, canalizand energia publicului daca nu inspre Guvern, macar inspre statuia Aviatorilor.

Deodata, se opreste. Anunta sfarsitul mitingului si promisiunea altuia nou, mai de amploare, in viitorul apropiat.

Muzica se porneste, pe scena facandu-si loc doi cantareti de muzica populara. Se porneste o hora intre diferitele factiuni sindicale.

In piata Victoriei, la ora 13.05 mii de sindicalisti jucau hora, in acompaniamentul a doi monstri sacri ai muzicii populare romanesti, vag asemanatori cu Ion si Irina.

Oamenii joaca cu mandrie, tinandu-si barbia sus si pieptul la inaintare. E ceva ce n-o sa le poata lua nimeni niciodata.

‘Va rugam sa va indreptati linistiti catre autobuzele dumneavoastra’.

Oamenii se indreapta ordonati si bucurosi de hora spre soseaua Kiseleff unde in jur de 40 de autocare ii asteapta. Unii dintre ei dau foc la niste petarde. Se-aude ca la Revolutie.

Autocarele pornesc unul dupa altul. Calarasi, Teleorman, Iasi, Caransebes, Vaslui, Brasov. Toata tara s-a strans aici.

Piata Victoriei arata, in urma lor, ca dupa Revelion. Hartii, cartoane, cioburi, sticle de plastic, pancarte, bete.

Dintr-un Volkswagen Passat negru, una din Voci isi continua discursul agitand peste portiera o portavoce.

Carele de reportaj ale televiziunilor isi strang echipamentul. Un om bandajat la cap recita in versuri mascari la adresa politicienilor.

Doi politisti burtosi rad zgomotos.

she’s a real hype machine

face madonna ce face si scandalizeaza orice, de cand a facut ochi ca cantareata.

ea stie ce vrea si o face pana la capat.

in polonia au sarit de cur in sus toti catolicii ca si-a fixat concertu’ de sf marie.

nu stiu daca in serbia n-a sarit si biserica ortodoxa pentru ceva.

dar iata ca si la noi a reusit sa inflameze spiritul neolitic al romanasului ce tinde spre middle-class, blagoslovind etnia rroma si propovaduind pacea intre oameni. a auzit ea ceva despre europa de est, da’ a auzit bine…

she knows what she wants.

we’ll eat what we want.

question

what is the bright side of life?

m-am trezit

alergand bezmetic pe scarile din blocul meu. Eu, impreuna cu o multime de tineri. Unii se grabeau sa ajunga jos, la parter,  altii se grabeau sa ajunga pe terasa blocului.  Fugeam de ceva. Eu aveam impresia ca fug de un fel de ofiteri SS, dar, daca erau intr-adevar ofiteri SS, atunci a fost prima data cand mi-a fost cu adevarat frica de ei. Erau de un rau aproape supranatural.

Mi-am dat seama ca nu mai avem nici o scapare. Iesirea de jos a blocului era blocata, la fel si cea de sus, desi nu inteleg cum putea sa fie o cale de scapare.

Cautam cu disperare pe cineva cunoscut  in toata aglomeratia aia, ce curgea ca un torent, de sus in jos. Ma gandeam ca o sa mor singur si-mi parea rau, vazand atatia oameni in jurul meu.

La et. 9, cu unul sub etajul unde stau, ma intalnesc cu niste insi din care acum o recunosc doar pe Oana, o fosta colega de liceu, care-mi arata geamul de la palier. ‘Putem iesi pe-aici, eu am facut asta de multe ori cand am venit pe-aici.’

Ma apropii de geam si ma uit. Era ca si cand as fi fost pe un varf de munte. O vale imeeensa, dar incredibil de abrupta se deschidea in fata mea. Pe ea erau smocuri de iarba verde, rascolita de pamant. Am sarit geamul. Cu greu ma tineam sa nu cad in prapastie, alunecand din cand in cand. Nu-mi venea sa cred ca scap si ca incet si impleticit ma indrept spre baza muntelui.

Panica! Un om cu un caine urias blocheaza trecerea. Foarte curios, nu-mi e frica deloc de caine, care paralizeaza pe loc. Imi dau seama ca omul e factorul de rau si cand imi dau seama de asta, deja se indreapta spre mine.

Nestiind ce sa fac, iau un bolovan de pamant si-l tintesc. Il nimeresc fix in frunte. Se prabuseste si aluneca inspre baza muntelui. Nu-mi vine sa cred. Ma uit la bucata de pamant din care rupsesem bolovanul si zic : ‘Aradeanul’. Ca si cand as fi avut o revelatie.

End.

Aici, la noi

,cerul e intotdeauna albastru ca Voronetul si norii albi sunt bucalati si pufosi ca barba lui Mos Craciun. Vantul adie usor, cat sa imbie domnisoarele sa poarte rochii albe si vaporoase si sa-si lase parul blond despletit. Totusi, Primarul Divin a supus votului cetatenilor ca o jumatate de ora pe zi un vant naprasnic sa spulbere valurile Dambovitei, facand valuri de 10 metri inaltime, pe care impatimitii surfingului sa se dea in voie.

Aici la noi sunt strazi speciale pentru tipul de masina pe care-l ai. Pe strada BMW, vor circula numai BMWuri, pe strada Audi vor circula numai Audi, iar pe strada Lada vor circula numai Lada. Desigur, ati putea spune, dar asta e numai in beneficiul celor cu masini ieftine si decrepite iar cei cu masini scumpe nu-si vor putea etala niciodata bogatia. Ei bine, edilii nostri s-au gandit si la acest lucru, astfel incat exista si o strada speciala, numai pentru cei cu masini scumpe, iar pe marginea strazii, cat e ea de lunga, stau oamenii infometati ai orasului, privind cu jind pelerinajul de cai putere.

Bine, ati putea spune, dar cum se poate ca in orasul dumneavoastra perfect sa existe oameni infometati? Ei bine, edilii nostri s-au gandit si la acest lucru, si au decis ca in schimbul saraciei lor, acesti oameni sa primeasca iluminarea. Ei stau in pozitie de lotus pe marginea drumului, contempland Constiinta Universala, Constiinta care le permite modificarea perceptiilor celorlalti, ne-iluminatilor. Astfel, desi saracul nostru sta in pozitie lotus contempland miracolele lumii, hranindu-se cu Spirit Pur, cei bogati ii vor vedea milogi si zdrentarosi, cascand gura la bolizii lor. Iata, toata lumea este multumita.

Cetatenii orasului nostru pot vizita Spatiul, acesta fiind situat chiar in centrul orasului nostru, in locul fostului Strand Municipal. Din acesta s-au mai pastrat marginea piscinei, care acum margineste Spatiul, (desigur, doar intr-o dimensiune, restul fiind infinite) si scara cu care odinoara coborai in piscina, acum coborand in Spatiu. Una din legendele orasului nostru este ca-n noptile in care luna se reflecta in Spatiu, Spatiul reflecta orasul nostru pe o planeta aflata la milioane de ani lumina. Telescoapele noastre gigantice nu au reusit sa-l fotografieze, dar se presupune ca este o chestiune de minute pana cand aceasta se va intampla. Ba chiar este foarte posibil ca in momentul finalizarii acestui text, localizarea sa fie facuta deja.

Aici, la noi, copiii nu merg la scoala. In schimb, 5 ore pe zi pot merge pe platourile de filmare ale filmelor lor favorite. Avem zece mii de astfel de platouri, astfel, in loc sa urmeze plictisitoare ore de teoria sau istoria filmului, copiii nostri pot fi mana dreapta a unor mari regizori precum Kowalski, Achreton, Resson si Bubcik. Partea cea mai buna e ca pot fi o mie de variante de Fight Club, sau o mie de All that Jazz, in functie de implicarea si talentul fiecarui copil prezent pe platourile de filmare. Pentru edilii orasului nostru, subiectivitatea este, poate, cel mai important lucru.

Aici la noi, reclamele la televizor presupun si testarea directa a produsului de catre consumator. Desigur, daca acesta doreste. Astfel, daca la televizor apare o reclama la Coca-Cola, o cutie de 0.33 va aparea in mana consumatorului, cu conditia ca acesta sa tina 5 secunde mana ca si cand ar tine o cutie de Cola. La fel si pentru ciocolata, sau cereale sau chiar si electrocasnice. In prezent edilii nostri se ostenesc sa reduca secundele de la 5, la 2. De fapt, cand acest text va fi terminat, e foarte posibil s-o fi facut deja.

Aici, la noi, Thom Yorke de la Radiohead canta intr-un bunker situat la 200 km sub pamant, pazit de tancuri cu ghiulele atomice, solistul fiind tinut captiv in ectoplasma. Edilii nostri vor sa ofere cetatenilor sai bucuria de a asculta Radiohead in compozitia lor cea mai buna, si anume fara batranul Thom. Deloc surprinzator, la nici doua zile dupa ostracizarea sus-numitului pasarile orasului au inceput sa ciripeasca din nou, unele cantece de Michael Jackson, altele cantece de Pendulum. Ceea ce nu-i deloc rau pentru spiritul orasului nostru drag.

Relatarea necesita o intrerupere, din cauza unei ruperi de nori cu rom si havane.

Zona Garii de Nord

, noaptea, nu e genul de loc in care ai vrea sa fii, in caz ca esti unul care stie pe de rost albumele sonic youth, diferenta dintre kraut-rock si power-pop sau in general orice cacat pe care l-ai putea zice ca sa arati cat de cultivat esti.

In fata lamei cutitului, restaurantul cu bucatarie minimalista in care ai fost asta vara se transforma-n cantina studenteasca cu mici uscati si reci, cu farfurii ingalbenite de mustar uscat si fete de masa din panza pe care se mai asaza cate-o musca.

In fata aurolacului care rade retard in fata ta, negru pe fata, ca un miner high, ora de scuba-diving pe care ai facut-o acum 12 ore la Rimini e o banala scufundare ‘cu capu la fund’ in fitoplanctonul putred al canalului de scurgere bucurestean.

In fata curvelor rujate cu material de la ultimul client, cu dintii ca un stomac ulcerat si ochii vii ca un ou scapat din mana si spart de linoleum, vacanta ta in Innsbruck echivaleaza cu datul pe colacul de veceu pe muntii de steril din Rosia Montana.

Cand te inconjoara cainii pe Dinicu, silentiosi ca un Lexus, dar agresivi ca un bemveu, te simti ca la o petrecere mondena, inconjurat de femei una si-una, zicandu-ti ‘poate musca la vreuna’. Da, desigur. Vezi ca deja ti-au mancat mana.

Ok, am exagerat. Exista si Politia Romana.

E ‘Noaptea mortilor vii’ si regizorul a fost mancat de unu’ din zombii pe care-i pregatise pentru scena cinshpe. Baricadeaza-te in gara, baricadeaza-te in Mc, du-te la casa de  bilete si cere un bilet dus catre Madame Tussaud’s si comanda o copie de ceara a ta. Pune-o sa se plimbe in locul tau, dar ai grija! 99 de zile din 100 e cald ca-n iad.

Ce de cacat sunt titlurile, de Razvan Alistar

Fa un mic exercitiu. Ia 5 dintre cartile tale preferate, sterge-le titlurile cu radiera, sau cu lama, cum faceai in clasa a 4 a,.…Apoi scrie cu pixul, cu markerul sau cu sange de porc proaspat injunghiat, cum faceai in clasa a 4a (nu?), titlul tau. Pe bune, daca asta nu-i una din cele mai mari magarii ale istoriei creatiei, ca autorul sa puna un titlu. Dumnezeu n-a indraznit sa-si intituleze opera ‘Universul’, sau ‘Lumea’ sau ‘Omul’. Altii au facut-o.

Eu, de exemplu, nu mi-am ales titlul. Altii au facut-o. Si inca inainte sa fi scris vreun rand. Sunt milioane de cuvinte, sunt milioane de role de film nelipite, sunt milioane de culori combinate(in afara de zilele cand vad totul in alb si negru), ba chiar unele dintre ele inca nenumite. Sunteti liberi sa-mi dati ce nume vreti.

Si, la urma urmei, ce-o fi asa de greu sa pui un titlu? Eu, daca as fi redactor-sef la Libertatea as pune urmatoarele titluri: ‘Nu rata pizda belita de la pagina 5!’, sus, in coltul paginii

‘Nu e poponar!’ prima pagina, desigur

‘Elena Udrea isi arata tatele pe plaja’ restul nu mai conteaza’ un pic mai jos, chiar cat de jos se poate, asaaaaaaa

‘Un retardat de care n-ai auzit in viata ta si-a batut nevasta minuneaza-te tu si intreaga familia ta de cat de meschina e viata’

‘Nu rata pizda belita care prezinta vremea ( mai putin cand esti in metrou – ar putea fi chiar maica-ta langa tine )’

‘Iar ai pierdut la Loto, stii si tu, e o teapa’

Treaba asta cu titlul mi se pare ‘rabufnirea de orgoliu a autorului’. Un fel de ‘eu te-am facut, eu te omor’. Stiu, o sa-mi zici ca e greu sa dai un titlu, ca-ti trebuie putere de sintetizare, titlul trebuie sa fie semnificativ, trebuie sa fie in relatie cu textul, o sa-mi zici ca titlul e mana aia care-ti tine saua cand inveti sa mergi pe bicicleta.

Ba poate o sa-mi zici ca titlul e prajina aia care te ajuta sa-ti mentii echilibrul cand mergi pe sarma si io o sa ma supar al naibii de tare ca stiu ca-i o comparatie deplasata.

Iar eu o sa zic ca, la naiba, in chestii d-astea de fictiune n-ai nevoie de prajina sa-ti tii echilibrul, oricum ai cadea, esti teafar si nevatamat.

B 01

Frige, frate. E omleta aia a ta, uitata pe aragaz, fumegand, mirosul de ceapa arsa, crusta aia carbonizata pe care te tot chinui aiurea s-o stergi din tigaie. E capota aia rosie de Oltcit pe care ai atins-o cand vecinu’ de la 6 te-a rugat sa-i impingi masina. E becul ala ars pe care, din lipsa de precautie, il schimbi imediat ce-a pocnit. E femeia aia dezbracata, cu sani vulgar de generosi, cu margele mari si albe in jurul gatului pe care-o vedeai, copil fiind, pe coperta vreunei compilatii ‘MTV Hits’.  E caldura aia sufocanta pe care-o simti in piept, coborand in stomac, atunci cand s-a facut vreo nedreptate strigatoare la cer. E Michael murind in fiecare zi. E fundul oparit al unui nou-nascut.

E Bucale vara.  Pleaca si nu te uita inapoi caci aici arde, arde totul!

Draga Holden,

Tocmai ce-am vazut o rata salbatica zburand pe deasupra balconului meu. Macanea si dadea din aripi ca o apucata. Imediat au urmat-o si restul de cinshpe, sau cate-or fi fost. Drum lung din Central Park pana aici. Sa ti-o spun p-aia dreapta, mi se pare naspa obsesia asta a ta cu ratele. Cam prea sentimental. Pare genu’ de secventa pe care-o scrie frac’tu D.B. pentru un film de cacat de la Hollywood. De fapt, decat sa joci dame cu Jane mai bine i-ai fi  bagat fitilu’ asta. Cred c-ai fi combinat-o instant si tot tacamu’…

Esti un fatalau si un las. Asa, nu mai incerca s-o dregi atata cu sentimentalismele alea, ca nu scapi nici tu, nici eu. Ba, da stii ca ai ceva basini in cap? Te-a plesnit metrosexualu’ ala dupa ce-a bulanit-o pe bancheta din spate ( vomitiv, tre sa recunosc ) pe aia, Imaculata ta, Fecioara Maria pogorata din cer intr-un nor auriu, Jane.. Si tu ce-ai facut? Te-ai tiraaaat ca fraieru’ cu borsu’ uscat la nas.

Apoi a fost faza ai cu pestele, cu Maurice.Ceee te-au mai facut!S-o spun pe sleau, si  nefutut, si cu banii luati. Pen’ ca esti doar un putzoi de shap’shpe ani care se crede fuckin’ buricu’ pamantului, obeliscule de moralitate ce esti!

Da’ esti si sofisticat, asa, un pic, recunoaste…Zici ca nu-ti plac filmele de la Hollywood, in schimb te imaginezi cu toate femeile pe care nu le-ai combinat fix ca-n filmele cu Cary Grant, pe care-l urasti tu.

New York-ul cu tine e cel mai urat din cate-am vazut vreodata. Ce-am vazut, hoteluri penale, baruri ieftine, pitipoance pre-istorice, in general discutii plictisitoare si oameni plati si conformisti? Daca deschid Times-ul si tot ma distrez mai bine.

Sigur il stii pe Auggie. Daca nu, da o tura pe la magazinu’ lui cand ai timp. Frate, da foc la o tigara si asculta ce zic gagiii aia.  Poate-ti trece si senzatia de voma. Si poate pleci cu patronu’ si cu nevasta-sa in Vegas sau ceva, ma rog, ea e o grasa libidinoasa, el cam jidan, in fine, intelegi cum sta treaba.  Auggie e baiat bun, sigur o sa-ti placa de el.

Phoebe ce mai face? E cea mai misto. Sa nu crezi ca sunt pervers sau ceva.

Zi-mi cum scapi de panica, cand scapi. Cateodata am senzatia ca uit sa respir, ma trezesc brusc din somn cu ochii holbati la peretii de langa mine. Sunt aici, sunt inca viu. Imi numar ca un cacat respiratiile ca sa stiu ca-s inca viu.

Ti-ai gasit cabana aia la marginea padurii, luminata de soare? Daca da, zi-mi si mie unde, sa vin cu baietii de la ProTv, poate facem un reportaj. Titlu: ‘Personaj sociopat, vorbeste pentru prima oara in 60 de ani!’. Ma rog, il pot modifica si tot tacamu’…

Iti urez ‘Succes’!

Cu drag,

Evander Hollyfield.