a murit salinger

nici ca putea sa-mi pese mai putin.

da’ de treaba tipu’.

Astazi m-am dedublat

Dimineata, cand fu trezit, un razvan se ridica din pat, se uita o secunda lung pe geam, arunca priviri piezise pisicii si, iertator se duse la baie. Se uita in oglinda, dadu drumul la apa si astepta ca aceasta sa se incalzeasca.

Celalalt, cand fu trezit, se intoarse spre perete, isi infunda capul adanc in perna, trase si mai bine patura peste el si incerca sa adoarma la loc. Din pacate, nu era una din acele zile in care pisica se aseaza cuminte la capataiul lui, motaind dimpreuna cu el. Nu, pisica fusese agitata toata dimineata, ba chiar, lucru nemaintamplat pana atunci, dadu sa-l zgarie pe fata. Celalalt astepta de fapt ca pisica sa recidiveze, sa-i mai spulbere un pic din linistea matinala si astfel, ori s-o pocneasca zdravan, ori s-o zvarle pe geam, ori s-o traga de coada si s-o arunce ca un lassou.

Primul razvan isi facu dus, se imbraca, isi aprinse o tigara, trimise un sms impaciuitor prietenei, bau un pahar de lapte si cobori sa ia mancare pentru pisica. 4 pachetele de whiskas, fie de-o fi sa mor de foame azi, ei, las’ ca nu-i chiar asa. De fapt aici intervin gandurile celuilalt, hai, pleaca de-aici lasa-ma in pace, eroule!

Se intoarse acasa, deserta doua pliculete in castronasul pisicii, clincani din chei ca sa-si ia la revedere de la ea, o fixa cu ochii cateva secunde inchise usa si pleca, grabit spre statia de 311, bucuros de soarele de-afara.

Celalalt Razvan apasa din zece in zece minute butonul de anulare a alarmei de pe telefonul mobil. Se intoarse de pe-o parte pe alta, zicandu-si: ‘Asta e singurul moment al zilei cand pot sa fiu singur, ce dracu’…si nici macar acum nu mai pot.’ Nu avea deloc chef sa mearga la munca, de fapt ar fi stat toata ziua sa putrezeasca, poate pana la un 12, cand sentimentul ca-si pierde aiurea ziua s-ar fi acutizat. Nici in acel context nu ar fi fost fericit, caci calculatorul se stricase si daca ar fi stat acasa, ar fi stat sa vada un film, doua, trei, pana cand sentimentul ca-si iroseste ziua, viata, existenta de dupa viata cu precizie nemteasca l-ar fi lovit. Atunci si-ar fi asteptat prietena sa soseasca de la munca, ar fi incercat sa fie amabil, glumet si o bomboana de baeat, desi in sinea lui s-ar fi simtit inutil, imbecil si in general ca si cand nimic n-are sens si se duce dracului de rapa.

Primul Razvan cobori dupa o statie de mers cu 311-le, fiindca traficul era aglomerat. O lua pe jos, calcand prin zapada, alunecand uneori, intr-un mers care poate din exterior parea hotarat, desi el il privea mai degraba ca pe unul haotic si razbunator. Primi un telefon de la dl. F, iar gandul ca primeste telefoane in interes de serviciu il lumina cat de cat. Raspunse ferm, profesionist, dar cu candoare, dadu indicatiile necesare, in fine, nu era mare lucru, dar il facu sa se simta folositor si angrenat in ‘ceva’.

Ajunse la serviciu, dadu noroc cu toata lumea, se aseza la calculator si isi respinse tendinta de a se holba ca imbecilul timp de 8 ore la monitor, in ceea ce un coleg numeste ’spalare de creier’. In schimb, deschise pagina de wordpress si puse ceva, nu se stie ce, la cale.

Celalalt Razvan ajunse la serviciu, dadu noroc cu toata lumea, se aseza in fata monitorului si verifica : facebook, twitter, hotnews, zombie, bolachas, nodatta, evz, gmail, profilul de facebook al prietenei, linkurile de pe facebook. Verifica e mult spus, caci in fapt asta insemna sa alunece pe o panta care avea sa-l transporte in timp pana peste ora 6, cand avea sa plece. Lasand intermitentele necesare, in genul masa de pranz, sau fumat o tigara in bucatarie, practic asa avea sa-si petreaca toata ziua, fara sa se gandeasca la ceva anume, dar gandindu-se la toate in acelasi timp, de la cate filme n-a vazut si ar vrea sa vada, la influenta drogurilor in societatea de azi ( analogia cu soma n-avea cum sa lipseasca, nici ipotezele vizavi de modificarea creierului, de unde ajungi la mckenna, de unde ajungi la flying lotus, de unde, brusc, te trezesti si-ti dai seama ca ce fain ar fi sa iei transsiberianul, desi stii ca e over-romantizata faza, in fine te gandesti ca tu esti de fapt un spirit sortit libertatii si ca de fapt toti suntem asa si atunci de ce dracu toata lumea sta pe loc, te trezesti din nou, iti dai seama ca de fapt suntem diferiti si ca fiecare are filmul lui, real si ca de fapt totul e minunat atata timp cat iti dai seama ca nimeni, nici macar tu, nu e buricul pamantului ) la Basescu si ca de ce naibii exista structuri in corporatii. Sentimentul care avea sa-l treaca pe celalalt e ca de fapt o supa gigantica cu mii de definitii si sentimente i-ar fi cazut in cap. Dupa care ar fi urmat plimbarea pana acasa, oarecum, linistitoare.

Primul Razvan isi dadu seama la timp cand cel de-al doilea puse stapanire pe el, astfel ca se hotari sa puna capat circului. Isi zise ca daca nu va scrie data urmatoare despre viata castravetilor in romania sau despre sa zicem, curatenia parcurilor in Bucuresti, atunci nu va mai scrie deloc.

dupa ce

a cazut bomba atomica peste toate persoanele langa care ai stat in 311, scoala generala in care ai invatat, liceul in care n-ai jucat baschet, prietenii pe care ii ai, oamenii de care ti-e frica, oamenii pe care ii iubesti dar de care ti-e frica, peste toate site-urile pe care le ai vazut, peste toate fotografiile pe care le-ai vazut, peste toate fotografiile incerte ale viitorului.

dupa ce a cazut bomba peste degetele care lovesc aritmic tastatura, dupa ce lcd-ul s-a crapat delicat in urma valului, dupa ce toate cd-urile pe care le-ai cumparat s-au facut mici farame lucioase pe care le tii in palma privind in ele ca in caleidoscop

sufla

dupa ce a cazut bomba, lasandu-te fara suflu respiratie imposibila implozie ireversibila particule praf condensare forma solida aparat respirator inspira

nu exista copii suntem o burta lenesa atarnand asteptand o palma satisfacuta

scaun zilnic peeer-fect sistemul digestiv functioneaza ireprosabil

cine sunteti voi lista mea de messenger (intrebare expirata) si de ce ma uit asa la voi-pot sa va dau delete din prima (stiu)

m-am salvat pentru moment pana maine cand o sa ma salvez din nou salvare amanata salvare continua salvare inexistenta absurda si retarda prostii glitch glitch glllliiiiiiiitch

restart

all systems functional.

lipsit de esenta. paradoxuri. prostii

nu exista decat umor. certitudine.

black

Karl Marx sta ghemuit sub un pom din cartierul Titan privind frunzele aramii cum cad. Tine in mana un mar stricat pe dinauntru, acelasi mar care in exterior primavara era verde, vara galben iar acum rosu-caramiziu. Domnul Marx stie bine ca pe dinauntru a fost tot timpul la fel, bucurandu-se si intristandu-se in acelasi timp, de frumusetea exteriorului si de versatilitatea sa, de putreziciunea permanenta a miezului.

Domnul Marx stie bine asta fiindca putreziciunea de dinauntru mai iese uneori la suprafata, muscand din coaja imaculata a marului si tumefiind-o pe alocuri. Uneori pe alocuri, alteori pe total. Priveste coaja cum se regenereaza, dar stie ca nu-i regenerare autentica,  e doar tumoarea care se retrage, pandind momentul cand sa iasa din nou.

Tine marul in mana si contempleaza moartea capitalismului dimpreuna cu cea a comunismului, lasand stricaciunea dinauntrul marului sa gandeasca sisteme filozofice, altele decat cele doua. Ce nu stie domnul Marx e ca  lasand stricaciunea sa gandeasca nu face decat sa perpetueze la nesfarsit sisteme filozofice muribunde. Nu,nu care o sa moara,ci muribunde.

In alt cartier bucurestean, Newton se minuneaza cum merele cad din pom si rade ca un copil, fara sa-si puna prea multe intrebari.

.

.

Nu e nimic interesant in drumul pe care-l fac de luni pana vineri de acasa, la studio.

Actiuni : deschid usa, o inchid de doua ori, apas butonul liftului, trag usa, o inchid, apas butonul, deschid usa, o inchid, deschid usa, o inchid, cobor scarile, imi trag gluga pe cap, merg.

Pe trotuar, rareori. Masinile musca din asfalt, iar eu sunt fortat sa-mi fac loc in spatiul ingust dintre barile de protectie si gard. Asa ca o iau de-a dreptul pe mijlocul strazii, intentionat neatent, asteptand samanta de scandal-vreun claxon nervos.

Actiuni: picior drept, picior stang, cand in fata unul, cand in fata celalalt, sa tot fie cateva sute pana in statia de 311, privesc caini de la distante apreciabile, pisici ascunse sub masini, daca o vad pe Ioana, n-o salut, nici n-am de ce, daca-l vad pe Panti il salut, trec strada Avrig, pot sa ma loveasca. Aici e momentul in care imi aprind o tigara, sa-mi ajunga pana in statie trei sferturi, un sfert pana vine masina. Ma uit in statia de 335, e multa lume ca de obicei, ma uit la florareasa din intersectie. Astept culoarea verde. Astept sa treaca masini pe culoarea verde, ca sa-I pot injura si sa le arat gesture obscene. Muie, adica, degetul mijlociu, sus.  Daca imi pare a interlop, ceva ma limitez la a-mi ridica degetul aratator in dreptul tamplei. Se traduce, sumar prin: ‘esti loco, frate?’ sau ‘bai, tampitule’. Sau, cand mi-e cu adevarat frica nu fac decat sa-mi indrept cateva degete inspre ochi, ceea ce-nseamna: ‘nu vezi?’ sau ‘esti chior’?; uneori, arat inspre culoarea verde a semaforului ceea ce, nu-i greu sa-ti dai seama, inseamna ‘e verde’, acompaniat de un strigat: ‘e verdeee beeeei’.

Ioana e, in cuvintele mele, fata cartierului. Daca ai vedea-o pe Ioana, ti-ai pune aceeasi intrebare pe care mi-am pus-o si eu prima oara:’E faaa-taaa?’.  Ioana are grija de majoritatea blocurilor de pe Aleea Zarandului: pune gunoiul in tomberoane, spala scarile, strange fierul vechi si cine mai stie cate…Cert e ca o vezi mai tot timpul orbitand, ducand, aducand, strigand, impingand, tragand, aducand, ducand. Ioana are parul scurt, ceea ce se traduce prin ‘practic’, e imbracata barbateste, ceea ce traduc prin ‘practic’. Cu ani in urma, mi-am dat seama ca e fata, cand incepusera sa-i creasca sanii, si prin bluzele mai mereu murdare incepusera sa iasa la iveala doua umflaturi.

Pe Panti il stiu de cand eram mic. El a ramas la fel de mic, dar cu aceeasi maturitate fortata pe care mi se parea c-o vad atunci. Maturitate e mult spus, sa zicem ca pentru varsta lui de atunci era baiat de cartier. Are aceeasi privire serioasa. Serioasa e gresit spus. Sa zicem ca pare ca sta ‘la gineala’ tot timpul, atunci si acum. Il vezi la colt de bloc, sau la colt de strada, sau in gang vorbind cu indivizi aparent suspecti, parca intotdeauna soptit, parca intotdeauna ascuns. Ne dam intotdeauna ‘Salut’, ba chiar ne dam si mana, cu o strangere ferma ce denota respect. Doncorleonica as zice. Ma simt partas la secretele cartierului, la fata lui ascunsa. Parca-mi zice: ‘Asa merg lucrurile pe-aici.’

Actiuni: ma urc in 311, nu compostez, ce sa compostez, ma asez langa un scaun ocupat, de cele mai multe ori persoana coboara la prima sau la a doua statie. Ma asez pe scaun, imi place sa stau jos, ma uit pe geam. Ma uit pe geam. Ma uit pe geam. Ma uit pe geam. Ma uit pe geam. Ma uit pe geam. Ma uit pe geam. Ma uit pe geam. Ma uit pe geam. Ma uit pe geam. Ma uit pe geam. Ma uit pe geam. Ma uit pe geam. Ma uit pe geam. Ma uit pe geam. Ma uit pe geam. Ma uit pe geam. Ma uit pe geam. Ma uit pe geam. Ma uit pe geam. Ma uit pe geam. Ma uit pe geam. Ma uit pe geam. Ma uit pe geam. Ma uit pe geam. Ma uit pe geam. Ma uit pe geam. Ma uit pe geam. Ma uit pe geam. Ma uit pe geam. Ma uit pe

Octombrie sindical

Cladirea Guvernului statea impasibila, rece si muta in bataia razelor de soare de Octombrie.

Pe bulevardul Iancu de Hunedoara cateva masini de jandarmerie blocau drumul ce margineste pasajul Victoria.  Blocurile faceau sa ricoseze sunetul eliberat de liderul sindical care, manat de manie si avant justitiar, arunca scarna verbala asupra prim-ministrului Boc si a gastii sale de jefuitori.

Cativa operatori isi potrivesc trepiedele. Fotografi jongleaza cu aparatele lor ultra-scumpe. Nimeni nu pare sa se grabeasca, totul e molcom, totul e calculat.  Totul e previzibil. Nu se prezinta vreun film nou sau vreo premiera.

Aceasta sedare este percutata continuu de vocea liderului sindical. In toata multimea care se rasfrange pana asupra gurilor de metrou, cei care rup toropeala mitingului sunt corporatistii in camasi albe sau roz, cu cravate albe sau roz, mereu grabiti, cu telefonul la ureche, sacoul aruncat pe cot si, razlet, tarand dupa ei genti diplomat. Ocolesc neglijent sutele de gura-casca, gura-casca si protestatari, protestatari si gura-casca sau gura-casca protestatari.

Vanzatoarea de flori de langa gura de metrou isi numara nestingherita bistarii.

Ma indrept catre scena metalica amenajata fix in rondul de la Piata Victoriei, in fata cladirii Guvernului, muta si rece. Pare parasita.

Scena este ocupata de aproape o duzina de persoane, printre care se numara si Vocea. Este Vocea celor aproape zece mii de protestatari veniti din toata tara, membrii celor mai importante sindicate. Au fluiere, portavoci, nelipsitele pancarte, veste imprimate cu numele sindicatului din care fac parte, si fete apatice.  E de-nteles, doar au strabatut drum lung. Stau si asculta hipnotizati discursul Vocii. Din cand in cand Vocea se schimba, ceea ce-i mai trezeste din amorteala si la indemnu-I, pornesc un vacarm de cateva secunde fluierand, batand la tobe sau pornind sirenele portavocilor. Pentru cateva secunde vacarmul se potoleste, lasand sa se auda sunetul greu al tramvaiului. Nedumerirea se descopera pe fetele lor, numai pana cand Vocea porneste din nou : ‘ Prea mult am suportat hotia. Prea mult am suportat umilinta. Vom reda mandria taranului roman, atat de mult asuprit de douazeci de ani incoace. Ei bine, vom lua cu asalt Bucurestiul, vom marsalui cu tractoarele, cu vacile cu boii pe strazi! Ei bine, domnilor guvernanti, asa nu se mai poate!’

Fluiere. Trompete.Goarne. Tobe. Exaltare.

Un grup de douazeci de politisti imbracati in uniforme gri se sprijina pe doua pancarte postate inspre scena.  Sunt transpirati si par a-ti cere un pahar cu apa. E de-nteles, soarele de Octombrie ii loveste frontal. La urma urmei, e greu sa fii politist. Una din pancartele pe care se sprijina indeamna guvernantii : ‘Veniti in strada in locul nostru!’

Trec mai departe, pana ajung aproape in fata scenei. Sunt in mijlocul unui grup de profesori. Par cei mai tristi oameni din toata adunarea. Dascali. Sunt dascali, nu profesori. Sunt cei ce ne-au invatat sa vorbim si sa scriem corect romaneste. Sunt cei ce ne-au invatat istoria patriei noastre. Sunt cei ce, la inceput de drum, ne-au ghidat pasii ca noi sa ajungem astazi ceea ce suntem.

‘Magarilor!’, striga unul dintre ei, ridicand portavocea in aer. Are barba alba si tocmai de-asta, mi se pare ca seamana un pic cu Balcescu. Sau cu Constantinescu. Sau cu Paunescu minus surplusul de grasime.

Vocea turuie in continuare cu si mai multa siguranta, cu si mai multa determinare, canalizand energia publicului daca nu inspre Guvern, macar inspre statuia Aviatorilor.

Deodata, se opreste. Anunta sfarsitul mitingului si promisiunea altuia nou, mai de amploare, in viitorul apropiat.

Muzica se porneste, pe scena facandu-si loc doi cantareti de muzica populara. Se porneste o hora intre diferitele factiuni sindicale.

In piata Victoriei, la ora 13.05 mii de sindicalisti jucau hora, in acompaniamentul a doi monstri sacri ai muzicii populare romanesti, vag asemanatori cu Ion si Irina.

Oamenii joaca cu mandrie, tinandu-si barbia sus si pieptul la inaintare. E ceva ce n-o sa le poata lua nimeni niciodata.

‘Va rugam sa va indreptati linistiti catre autobuzele dumneavoastra’.

Oamenii se indreapta ordonati si bucurosi de hora spre soseaua Kiseleff unde in jur de 40 de autocare ii asteapta. Unii dintre ei dau foc la niste petarde. Se-aude ca la Revolutie.

Autocarele pornesc unul dupa altul. Calarasi, Teleorman, Iasi, Caransebes, Vaslui, Brasov. Toata tara s-a strans aici.

Piata Victoriei arata, in urma lor, ca dupa Revelion. Hartii, cartoane, cioburi, sticle de plastic, pancarte, bete.

Dintr-un Volkswagen Passat negru, una din Voci isi continua discursul agitand peste portiera o portavoce.

Carele de reportaj ale televiziunilor isi strang echipamentul. Un om bandajat la cap recita in versuri mascari la adresa politicienilor.

Doi politisti burtosi rad zgomotos.

she’s a real hype machine

face madonna ce face si scandalizeaza orice, de cand a facut ochi ca cantareata.

ea stie ce vrea si o face pana la capat.

in polonia au sarit de cur in sus toti catolicii ca si-a fixat concertu’ de sf marie.

nu stiu daca in serbia n-a sarit si biserica ortodoxa pentru ceva.

dar iata ca si la noi a reusit sa inflameze spiritul neolitic al romanasului ce tinde spre middle-class, blagoslovind etnia rroma si propovaduind pacea intre oameni. a auzit ea ceva despre europa de est, da’ a auzit bine…

she knows what she wants.

we’ll eat what we want.

question

what is the bright side of life?

m-am trezit

alergand bezmetic pe scarile din blocul meu. Eu, impreuna cu o multime de tineri. Unii se grabeau sa ajunga jos, la parter,  altii se grabeau sa ajunga pe terasa blocului.  Fugeam de ceva. Eu aveam impresia ca fug de un fel de ofiteri SS, dar, daca erau intr-adevar ofiteri SS, atunci a fost prima data cand mi-a fost cu adevarat frica de ei. Erau de un rau aproape supranatural.

Mi-am dat seama ca nu mai avem nici o scapare. Iesirea de jos a blocului era blocata, la fel si cea de sus, desi nu inteleg cum putea sa fie o cale de scapare.

Cautam cu disperare pe cineva cunoscut  in toata aglomeratia aia, ce curgea ca un torent, de sus in jos. Ma gandeam ca o sa mor singur si-mi parea rau, vazand atatia oameni in jurul meu.

La et. 9, cu unul sub etajul unde stau, ma intalnesc cu niste insi din care acum o recunosc doar pe Oana, o fosta colega de liceu, care-mi arata geamul de la palier. ‘Putem iesi pe-aici, eu am facut asta de multe ori cand am venit pe-aici.’

Ma apropii de geam si ma uit. Era ca si cand as fi fost pe un varf de munte. O vale imeeensa, dar incredibil de abrupta se deschidea in fata mea. Pe ea erau smocuri de iarba verde, rascolita de pamant. Am sarit geamul. Cu greu ma tineam sa nu cad in prapastie, alunecand din cand in cand. Nu-mi venea sa cred ca scap si ca incet si impleticit ma indrept spre baza muntelui.

Panica! Un om cu un caine urias blocheaza trecerea. Foarte curios, nu-mi e frica deloc de caine, care paralizeaza pe loc. Imi dau seama ca omul e factorul de rau si cand imi dau seama de asta, deja se indreapta spre mine.

Nestiind ce sa fac, iau un bolovan de pamant si-l tintesc. Il nimeresc fix in frunte. Se prabuseste si aluneca inspre baza muntelui. Nu-mi vine sa cred. Ma uit la bucata de pamant din care rupsesem bolovanul si zic : ‘Aradeanul’. Ca si cand as fi avut o revelatie.

End.

Aici, la noi

,cerul e intotdeauna albastru ca Voronetul si norii albi sunt bucalati si pufosi ca barba lui Mos Craciun. Vantul adie usor, cat sa imbie domnisoarele sa poarte rochii albe si vaporoase si sa-si lase parul blond despletit. Totusi, Primarul Divin a supus votului cetatenilor ca o jumatate de ora pe zi un vant naprasnic sa spulbere valurile Dambovitei, facand valuri de 10 metri inaltime, pe care impatimitii surfingului sa se dea in voie.

Aici la noi sunt strazi speciale pentru tipul de masina pe care-l ai. Pe strada BMW, vor circula numai BMWuri, pe strada Audi vor circula numai Audi, iar pe strada Lada vor circula numai Lada. Desigur, ati putea spune, dar asta e numai in beneficiul celor cu masini ieftine si decrepite iar cei cu masini scumpe nu-si vor putea etala niciodata bogatia. Ei bine, edilii nostri s-au gandit si la acest lucru, astfel incat exista si o strada speciala, numai pentru cei cu masini scumpe, iar pe marginea strazii, cat e ea de lunga, stau oamenii infometati ai orasului, privind cu jind pelerinajul de cai putere.

Bine, ati putea spune, dar cum se poate ca in orasul dumneavoastra perfect sa existe oameni infometati? Ei bine, edilii nostri s-au gandit si la acest lucru, si au decis ca in schimbul saraciei lor, acesti oameni sa primeasca iluminarea. Ei stau in pozitie de lotus pe marginea drumului, contempland Constiinta Universala, Constiinta care le permite modificarea perceptiilor celorlalti, ne-iluminatilor. Astfel, desi saracul nostru sta in pozitie lotus contempland miracolele lumii, hranindu-se cu Spirit Pur, cei bogati ii vor vedea milogi si zdrentarosi, cascand gura la bolizii lor. Iata, toata lumea este multumita.

Cetatenii orasului nostru pot vizita Spatiul, acesta fiind situat chiar in centrul orasului nostru, in locul fostului Strand Municipal. Din acesta s-au mai pastrat marginea piscinei, care acum margineste Spatiul, (desigur, doar intr-o dimensiune, restul fiind infinite) si scara cu care odinoara coborai in piscina, acum coborand in Spatiu. Una din legendele orasului nostru este ca-n noptile in care luna se reflecta in Spatiu, Spatiul reflecta orasul nostru pe o planeta aflata la milioane de ani lumina. Telescoapele noastre gigantice nu au reusit sa-l fotografieze, dar se presupune ca este o chestiune de minute pana cand aceasta se va intampla. Ba chiar este foarte posibil ca in momentul finalizarii acestui text, localizarea sa fie facuta deja.

Aici, la noi, copiii nu merg la scoala. In schimb, 5 ore pe zi pot merge pe platourile de filmare ale filmelor lor favorite. Avem zece mii de astfel de platouri, astfel, in loc sa urmeze plictisitoare ore de teoria sau istoria filmului, copiii nostri pot fi mana dreapta a unor mari regizori precum Kowalski, Achreton, Resson si Bubcik. Partea cea mai buna e ca pot fi o mie de variante de Fight Club, sau o mie de All that Jazz, in functie de implicarea si talentul fiecarui copil prezent pe platourile de filmare. Pentru edilii orasului nostru, subiectivitatea este, poate, cel mai important lucru.

Aici la noi, reclamele la televizor presupun si testarea directa a produsului de catre consumator. Desigur, daca acesta doreste. Astfel, daca la televizor apare o reclama la Coca-Cola, o cutie de 0.33 va aparea in mana consumatorului, cu conditia ca acesta sa tina 5 secunde mana ca si cand ar tine o cutie de Cola. La fel si pentru ciocolata, sau cereale sau chiar si electrocasnice. In prezent edilii nostri se ostenesc sa reduca secundele de la 5, la 2. De fapt, cand acest text va fi terminat, e foarte posibil s-o fi facut deja.

Aici, la noi, Thom Yorke de la Radiohead canta intr-un bunker situat la 200 km sub pamant, pazit de tancuri cu ghiulele atomice, solistul fiind tinut captiv in ectoplasma. Edilii nostri vor sa ofere cetatenilor sai bucuria de a asculta Radiohead in compozitia lor cea mai buna, si anume fara batranul Thom. Deloc surprinzator, la nici doua zile dupa ostracizarea sus-numitului pasarile orasului au inceput sa ciripeasca din nou, unele cantece de Michael Jackson, altele cantece de Pendulum. Ceea ce nu-i deloc rau pentru spiritul orasului nostru drag.

Relatarea necesita o intrerupere, din cauza unei ruperi de nori cu rom si havane.